Totul  a  inceput  cand  de  fapt  s-a  terminat.  Mai  greu  de  inteles,  cum  de  altfel  sunt  si eu  insa  ma  rezum  la  a  spune  doar  atat:"iubirea  te  face  sa  plangi  cand  inca  nu  stii  ce  sunt  lacrimile!"

Prezentul

Privesc o poza 
In care chipul meu e umbrit de-al tau
Rascolesc trecutul
Vad multe amintiri 
Si plange din nou sufletul.


Incerc sa cred ca esti langa mine
Dar ochii ma inseala 
Doar in vis te pot avea pe tine 
Dar in suflet atunci sunt goala.


Ma urmareste ceva
Ma urmareste trecutul
Port iubirea cuiva 
Care mi-a furat sufletul.
            (creatie personala:11august2005)

Esti departe...

Trec zile nelinistite
Trec nopti nedormite
Trec mii de minute
Trec amintiri pierdute 
Care te includ pe tine iubite. 


Esti departe de mine 
Si nu stiu cum sa ajung la tine 
Sa-ti declar iubirea 
Sa-ti spun cat de grea e despartirea.


Vorbesc cu inima 
Care continuu suspina 
Vad lacrima 
Care mai mult ma deprima.


Te iubesc curat 
Si as vrea sa-ti vad chipul 
Pe care mi l-a furat timpul 
In noptile care au urmat. 


Te iubesc 
Te vreau aproape 
As vrea sa te visez 
Dar somnul nu mai cade.
               (creatie personala:11august2005)

Cat...

        Cata nevoie am de tine
        Sa te strang la piept
        Si sa te am aproape
        Sa simt ca ma iubesti.


        Cat imi lipseste luna
        Care imi zambea bland 
        Si-mi spunea deseori 
        Ca te vei intoarce inapoi.


        Imi lipseste nespus de mult 
        Si infinitul care sa-mi arate 
        Ca viata alaturi de tine este 
        Ca parfumul trandafirilor.


        Cat imi lipsesc mainile tale 
        Care sa ma linisteasca.


        Cat imi lipsesc ochii tai
        Ca infinitul cerului.


        Ce mult imi lipseste numele tau
        Rostit pe buzele mele.


        Cat imi lipseste visul
        In care sa te am aproape
        Care se stinge 
        La fel ca tigarea-n apa.


       Cat imi lipseste pixul 
       Care sa alunece pe hartie 
       Si sa inceapa sa istoriseasca 
       Povestea mea de iubire.


       Dar mai mult si mai mult imi lipsesti tu 
       Cu naturaletea ta 
       Si cu zambetul 
       Cu care m-ai invatat sa iubesc.
                               (creatie personala)

O prietenie....pe aripi de vis

     Nu stiu ce se petrece cu mine, nu mai stiu ce vreau, stiu doar ca inima-mi plange. Simt ca inima imi este inundata de lacrimi si ca ar vrea sa se poata destainui cuiva dar nu are cui . Daca ar fi ascultata.... Daca ar avea cui spune ce simte si de ce dar cui? Cui...? Tot ei...? Ce se intampla...? Ce simte "ea" atat de profund? A intalnit poate iubirea dar este mult prea dificila pentru "ea", este mult prea greu de intretinut si simte ca poate claca in orice moment. Vad in adancul "ei", al inimii, lacrimi, durere, amagire... Dar de ce? De ce...? E buna intrebarea dar nu are raspuns si lucrul asta este cel mai dur...
     Simt ca viata este ca un balon plin cu aer care pluteste fara a stii ce se intampla cu el.
     Sunt constienta de faptul ca am tot pentru a fi implinita dar parca totusi imi lipseste ceva.... dar... ce? Cineva caruia sa ma destainui. Dar cui? Lacrimilor? Nimanui. Poate tot mie. Am nevoie de mai multa incredere in mine... de o persoana care sa-mi fie prietena, confidenta, de o persoana care sa ma ajute cu mine insami, sa ma invete sa tin alaturi doar persoanele care merita...
       In viata nimic nu este mai frumos decat sa gasesti o persoana careia sa-i destainui toate secretele inimi tale, o persoana care prin simpla ei prezenta sa te linisteasca, a carei fata vesela sa inveseleasca tot ce este trist!




        Pritenia ta 
        Inseamna mult pentru mine
        Plangi tu, plang si eu.
        Razi tu, rad si eu.














                                           Prietene si rivale
        


        Astazi simt in ele
        Lumina vietii mele
        Simt grupul cel mai fericit 
        Dupa care am ravnit.


        Simt uneori atata durere 
        Cand mai vad si fulgere 
        Ce ne vor fura puterea 
        Si ne vor rapi iertarea.


        Ne-a fost furata puterea de a mai ierta
        De a mai zice Tata Lui Dumnezeu 
        Si de a ne infratii 
        Fara a ne despartii. 


        Suntem prietene de-o viata
        In paradisul copilariei 
        Suntem rivalele de gheata 
        Pe taramul imparatiei!
                             (creatie personala )

Umbra unui trecut

     Imi aduc aminte cum toate poeziile si gandurile asternute de mine pe hartii pe care timpul le va ingalbenii candva i le citeam unei prietene pe nume "Andreea". Plangeam impreuna cu ea iar cand terminam de citit incepeam sa realizam cat de mult inseamna pentru noi sa ne avem una pe alta in momentele acelea cand si una si cealalta simtea nevoia sa fie ascultata. Pot spune ca nu eram cele mai bune prietene insa pasiunea pentru scris ne unea. Sufeream enorm din cauza faptului ca nu am o prietena adevarata careia sa ii spun absolut totul si sa ma accepte asa cum sunt. Mi-au trebuit ani de zile sa imi dau seama ca aveam langa mine ceea ce imi doream cu adevarat si ca de fapt Dumnezeu mi-a dat doua prietene nu una singura: pe surorile mele, sfatuitorele mele, criticile mele... prietenele mele cele mai bune.

     Revenind la "Andreea" imi aduc aminte ca imi facea placere sa ii citesc ei tot ceea ce scriam pentru ca imi dadea senzatia ca ma intelege oarecum. Erau nopti cand adormeam cu pixul in mana si cu lacrimi pe obraz.... A doua zi parca o si vad pe "Andreea": "si ce ai mai scris? ce poezie ai mai compus? pentru cine? si... de ce?". Trebuie sa va spun ca si ea era pasionata de poezii si ca iubea. Insa iubirea nu ii era impartasita asa cum imi era mie. Desi iubirea mea era impartasita erau momente cand eram si dezamagita si nu as vrea sa spun de ce dar erau. Poate ca asa mi se parea mie pentru ca noi fetele tot timpul avem harul acesta de a dramatiza totul. De ce sa nu recunoastem? Eu ii citeam "Andreei" poeziile mele iar ea mi le citea pe ale ei. Plangeam dupa care ne bufnea rasu. Parca ne jucam de-a rasu plansu, o dadeam cum se spune din plans in ras si invers. 

     Parca imi e dor de clipele in care "Andreea" ma asculta, eu o ascultam si asa cum am mai spus apoi plangeam si radeam. Totul face parte dint-un trecut frumos plin de insemnatate cu amintiri de neuitat.

     Prietenia este mana care strange lacrima atunci cand inima iti plange!